- Stefan Augustin Doinas:
„Nichita Stanescu se misca intr-adevar intr-o sfera superioara, siderata de valori exclusiv artistice. Cat despre gustul sau pentru „compromis”, cred sincer ca nu prea stia ce inseamna acest lucru, tocmai pentru ca era un ingenuu. Daca nu mi-ar fi teama ca devin prea ... doct, as zice ca spiritul sau ludic il facea sa pluteasca pe deasupra situatiilor, pentru a caror substanta tragica cred ca nu avea „organ”: talpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirla. Singurul pacat al lui Nichita Stanescu a fost crima savarsita fata de sine insusi: distrugerea sistematica a carcasei care-i asigura superbul exercitiu al spiritului."
„Nichita Stanescu este cel mai important poet roman de dupq cel de-al doilea razboi mondial. Odata cu el, prin el, logosul limbii romane ia revansa asupra poetilor ei.”
- Refeninte critice: 11 elegii, volum publicat in 1966 la Editura Tineretului de Nichita Stanescu.
Gheorghe Grigurcu considera ca Nichita Stanescu, autorul volumului 11 Elegii “e din ce in ce mai putin interiorizat si mai mult un ins ce se vrea (si este) un produs al publicitatii”. Dincolo de aceasta frontiera mediatica “pasul aluneca mereu in neant”. Criticul e de parere ca elegiile nu fac decat sa ne impresoare cu “niste pretiozitati de abstractiuni, de o fauna de hibrizi metaforici”. Nichita “se neaga pe sine” si, cu toate acestea, genereaza “inflatii epigonice”, iar tinerii, datorita lui, isi construiesc din cerneala “idoli bizari”. Finalul exegezei e aproape indecent: “Autorul celor 11 Elegii, intocmai ca imparatul din basmul lui Andersen, umbla adesea gol printre noi si ne decidem cu greu sa rostim adevarul
Nici Alex. Stefanescu nu este un fan al elegiilor: “"Cele 11 Elegii, departe de a forma un tot unitar, cum s-a spus, sunt poeme adunate la un loc intr-un mod arbitrar si nu intra in categoria celor mai valoroase scrieri ale poetului"
La celalt pol, Eugen Simion afirma: "11 Elegii a fost socotita cartea cea mai buna a lui Nichita Stanescu. Autorul insusi a sugerat, in cateva confesiuni publice, aceasta ierarhie. Putem spune ca 11 Elegii constituie volumul cel mai unitar si, in sens filosofic, mai dogmatic a lui Nichita Stanescu, hotarat sa dea, acum, o viziune coerenta demonstrativa despre filosofia sa lirica” "
- Nicolae Manolescu:
"Noutatea poeziei lui Nichita Stanescu era evidenta de la intaiul volum, chiar daca numai în latura superficiala. Modul de a vorbi despre sine si despre lume era, inainte de toate, socant. Cu ce sa asemeni anatomiile lirice ale poetului care lua inocent cunostinta de trupul lui? Gleznele infloreau, bratele tasneau ca niste serpi, din umeri ieseau pantere si lei, în tample se infigeau vise, scheletul lumina, mainile dadeau la o parte razele lunii, inelarul se lovea clinchetind de degetul mijlociu. Dar starea de imponderabilitate a lucrurilor: saltul, dansul, plutirea, zborul? Poezia inchipuia o lume reala fara gravitatie, imateriala, diafana, în care obiectele luneca dintr-o forma in alta, dintr-un contur in altul ca niste misterioase fluide; si totodata o lume a starilor de suflet substantiala, densa, in care sentimentele se ating, se lovesc si se ranesc."
- Ion Pop:
"Era evidenta, inca din prima carte a lui Nichita Stanescu, tendinta sa de a aseza discursul liric sub semnul jocului. In peisajul literar al sfarsitului celui de al saselea deceniu, dominat de gravitatea, reala sau mimata a 'scrisului' existential, autorul Sensului iubirii schita proiectul unui spatiu ce promitea o noua situare a subiectului liric fata de univers. Nichita Stanescu se inscrie firesc in evolutia literaturii, preluand si asimiland sugestii ale inaintasilor, dar mai ales, dezvoltandu-le intr-o viziune particulara, inconfundabila."
- Eugen Simion:
"Exista un amestec ciudat de forte în fiinta lui Nichita Stanescu: un respect aproape religios pentru poezie si o supunere aproape cinica fata de real. [...] Nichita Stanescu reprezintã un mod specific de a fi poet în lumea noastra. E greu sa-i afli un model in literatura anterioara."
